Dighi, daghi, șuri, muri, qui pro quo - premieră cu magie la final de stagiune lirică ieșeană. 'Bastien und Bastienne' și Colas, vrăjitorul-magician

Mozart ne-a invitat, cu farmecul pur al adolescenței sale muzicale, să încheiem împreună stagiunea lirică 2024-2025 a Operei Naţionale Române Iaşi cu vigurosul său Singspiel „Bastien und Bastienne”. În acest basm pastoral, prezentat în premieră, pe 28 și 29 iunie 2025, coregrafa Anca Andronache a desenat paşi jucăuşi, scenografa Raluca-Elena Popa a aşternut pe scenă un univers bucolic în culori blânde, iar regizorul Victor Zaharia, care semnează magia, a aşezat cu iscusinţă fiecare replică în oglinda ironiei şi a tandreţei. În complicitate, au ţesut o feerie care, prin umbre şi lumini, au trasat drumul nesiguranţelor primei iubiri şi triumful sincerităţii.

De sub cortina timpului odihnit, zugrăvită în amintirea micilor spectatori, leul prinde suflu și coboară încă de la primele acorduri ale „Simfoniei” sub chip de dirijor meșteșugit, maestrul Daniel Jinga la pupitru în toate cele trei reprezentații. Pe mica scenă a Sălii Mari, Bastiana a înflorit sub glasurile Cristinei Grigoraş, lui Noemi Onucu şi Mariei Rădeanu, iar Bastian şi-a cântat dorul prin vocile lui Ovidiu Manolache şi Silviu Stratulat. Colas, ghicitorul cu vorbe-nvârtite, ne-a încântat de două ori prin timbrul grav al lui Cezar Octavian Ionescu şi al lui Dmytro Melnyk. Corul de copii al Operei ieșene, condus cu pasiune de Raluca Zaharia, a adăugat operaţiunii o inocenţă cristalină, ecoul perfect al unui joc de vrăji ce ne-a readus la bucuria pură a muzicii. Spectacolul se joacă în limba română, latină, incantații și onomatopee.

Din grimoarele Operei Naționale Române Iași, în jurul unui cerc de lumină și umbre, regizorul-vrăjitor Victor Zaharia a conjurat „Bastien und Bastienne”, un Singspiel hipnotic (jumătate incantație cântată, jumătate șoaptă teatrală), născut din bagheta tânărului Mozart la vârsta de doisprezece ani, în 1768. În acest talisman pastoral, Maestrul-alchimist al muzicii a împletit vraja primelor iubiri cu formulele seducției adolescente, iar fiecare notă pulsează ca o rună ce dezvăluie doruri și nesiguranțe: ,,Mozart avea doar doisprezece ani când a compus această bijuterie. Doisprezece! Nu a scris despre zei sau moarte, ci despre un el, o ea și un vrăjitor de sat care din trei fraze și un gest teatral înnoadă ce era pe cale să se destrame.”, ne spune regizorul spectacolului.

Afiș premieră (cc Marius Asiminei)

Pe altarul scenic al unui sat idealizat, Bastiana, păstoriţa cu inima la vedere, simte cum afecţiunea lui Bastian este otrăvită de zvonul existenţei unor „alte fete”. Pentru a restaura echilibrul emoţional, regizorul-dezvăluitor a împărţit povestea în trei sanctuare de joc, susținut vizual cu pricepere și justa măsură de scenografa-enchanteresse Raluca-Elena Popa.

Printre trunchiuri de copaci şi ecouri de frunze, scena capătă aura unei păduri vrăjite, un spaţiu iniţiatic care aminteşte de locul în care Mozart însuşi şi-a deşteptat vraja compoziţiei, atunci când a „programat” premiera într-un teatru sub cerul liber. Fundalul, un tablou inspirat din pictura lui Jan Brueghel cel Tânăr, mandala de smarald şi aur, funcţionează ca un ecran de proiecţie pentru mica „scenă în scenă”, fiecare tuşă devenind o delectare vizuală, iar copiii din Cor tipăresc în aer formulele irezistibile ale personajelor fabuloase. Cadrul cu flori roz, galbene și violet devine un altar al incantațiilor lui Colas, fiecare formulă fonetică, un îndemn sonor menit să împletească firele inimilor despărțite. Sub boltă albastră și liberă, ultima rotire a turnantei își întinde aripile cerești, eliberând emoțiile într-o explozie de lumină și zâmbete. În acest ritual scenic, corul-spiriduș al copiilor Operei Iași, costumați ca mesageri dintr-o eră de demult, adaugă prospețime și puritate melodiilor și desfășurării acțiunii, iar ansamblul decorurilor capătă viață ca o hartă secretă a dorințelor. Împreună, acești prețiosi inițiați țes o vrajă de neuitat, menită să însuflețească sufletele și să critice, în egală măsură, iluzia și adevărul iubirii. Veștmintele soliștilor și personajelor din scenă, brodate din moda secolului al XVIII-lea, par angeli fideles unui tablou în ulei medieval: stofe de damasc și brocart care poartă tainice fire de aur și argint ce vibrează la atingerea luminii. Aceeași ilustrare compensează afișul spectacolului creat de Marius Asiminei, o invitație dincolo de ramele unui tablou renascentist, către un tărâm sedus de mici și geniali mozartieni. Două Oițe albe (Antonia Pârău și Nectarie Cazacu), familiare păstoriței protagoniste, tresaltă ca spirite protectoare cu tot cu născocirile lor onomatopeice, Floricele și Frunzulițe (Carina Ioana Chiriac, Ecaterina Ciobanu, Maria Ilea, Darius Ionuț Macarie, Ioana Pârău, Eva Zaharia) Norișori (Ana-Elisa Baltag Coșuleanu, Eva-Natalia Baltag-Coșuleanu, Emma Elena Petrea, Gabriela Rotaru, Rebeca Tănasă, Sofia Maria Țuțu) populează scena ca niște note ale unei partituri suave. Perechile Rococo (Miruna Ioana Apintei, Amalia Ioana Morariu, Sofia Elena Movilă, Sara Elena Onică, Ines Elena Profiroiu, Iris Zaharia, Kiril Andrei Atudorei, Nicholas Damian Cobuz, David Andrei Hristea, Xaveriu Ignătescu Manea, Mircea Ioan Lăduncă, David Ioan Teacu) transformați în micuți inițiați ai artei scenice, defilează ca acoliți sub rochii și redingote de brocart și peruci albe pieptănate cu precizie arcaneică. Lesne de invocat numele marilor preoți și protese scenographiae et sartoriae, Raluca-Elena Popa, Maria Eșanu, Cătălin Târziu care reușesc la milimetru să reflecteze ,,o ancorare în contemporaneitate, alternată cu timpul creației muzicale”, după cum a intuit inițial scenografa spectacolului.

Corul de Copii al Operei Națională Iași (foto credit: Luca Iuriciuc)

Sub bagheta magică a dirijorului Daniel Jinga, universul lui Mozart se transformă într-o sferă de cristal unde vrăji emoționale și spirite amorezate se confruntă în tonalități baroce și suspine ritualice, șoptite uneori chiar din fosă personajelor atente spre sala plină cu copii. Bastiana, păstorița alintată și visătoare, rătăcește prin câmpurile sufletului, unde mielușeii devin familiari ai dorinței și fiecărui suspin. Întrupată cu grație succesiv de sopranele Cristina Grigoraș, Noemi Onucu și Maria Rădeanu, ea nu e doar o copilă a inimii, ci o mică inițiată în arta strategiei amoroase. Când Bastian pare fermecat de o domniță sofisticată din sat, păstorița se întoarce către un alt tip de magie, cea a manipulării rafinate.

Corul de Copii al Operei Națională Iași (foto credit: Luca Iuriciuc)

Sfâşiată de îndoială, îndrăgostită până peste cap, se retrage printre miei pentru alinare. Îl întâlneşte însă pe Colas, un ghicitor-vrăjitor local, care o asigură că iubitul nu a părăsit-o cu adevărat, ci doar a fost distras. Tânăra păstoriță, frământată de vrăji nevăzute ale nesiguranței, pășește în căutarea unui răspuns.

Cristina Grigoraș o întruchipează pe Bastiana cu o gingășie aurită, dar fermă, aducând în prim-plan o eroină ce pare a fi atât de ușor de vrăjit, dar care, în același timp, mânuiește cu iscusință bagheta liberului arbitru. Aici pășește în scenă Colas, ghicitor, taumaturg de suflete și strateg amoros. Într-o incantație deghizată în sfat, el o convinge să-și domolească focul inimii și să devină o regină de gheață. Rețeta? Indiferență calculată, zâmbete rare și o doză de mister. Sub jobenul lui Colas, magia albă a manipulării afective pare să aibă un singur scop: readucerea lui Bastian sub vraja inițială.

Cristina Grigoraș - Bastiana, Antonia Pârău și Nectarie Cazacu - Oițe, (foto credit: Luca Iuriciuc)

Ceea ce urmează este un dans ritualic între dorință și aparență, un duel între rațiunea ghicitorului și impulsul inimii. În cea de-a doua reprezentație, Noemi Onucu mânuiește aceste tranziții cu un farmec scenic aparte, când naiv copilăros, când vulcanică în suferință, transformând-o pe Bastiana într-o veritabilă ucenică a iubirii încercate.

Noemi Onucu - Bastiana, Antonia Pârău și Nectarie Cazacu - Oițe, Dmytro Melnyk - Colas (foto credit: Luca Iuriciuc)

Frumusețea interpretării Mariei Rădeanu, cea de-a treia Bastiana, rezidă nu doar în simplitatea transpusă în melodie, ci în felul în care soprana închide în ea un giuvaer al durerii juvenile, fragil, dar sclipitor. Distribuția extinsă la trei soprane diferite în rolul protagonistei în trei ocazii consecutive de spectacol permite ca fiecare gest, fiecare tril muzical, fiecare rictus scenic să fie parcă proiectat într-un glob de cristal, amintindu-ne că, uneori, cele mai mari bătălii se poartă cu blândețe, pe teritoriul dragostei. Iar suspinul ,,O, de-aș putea muri”, invocația finală a disperării, este o replică de sacrificiu, un ultim act de vrăjitorie emoțională din perspectiva celor trei voci soprane. Afirmația „Iubitului meu nu-i păstrez credinţă” devine un descântec muzical în tonalitate majoră presărată cu umbre, în cel de-al doilea spectacol, cuprins concentric într-un oftat cântat către lună, în prima și a treia reprezentație, cu raze reci către Bastian care apare curând, măgulit şi intrigat de noua atitudine a iubitei sale.

Maria Rădeanu - Bastiana, Antonia Pârău și Nectarie Cazacu - Oițe, Ovidiu Manolache - Bastian (foto credit: Luca Iuriciuc)

Când Colas îi dezvăluie existenţa unui presupus rival, tânărul apelează la aceeaşi magie: un tertip compus din silabe alandala şi formule latineşti. Vrăjitorul proclamă triumful vrajei, iar Bastiana, jucând mai departe rolul indispusei, ameninţă chiar cu suicidul sentimental, mai mult decât atât Bastian proclamă ,,o funie și un cuțit”, oarecum superflue în încercarea de a se arunca în fosă, peste violoncel. În final, cei doi recunosc absurdul farsei, se împacă şi încheie cu un trio vesel în cinstea lui Colas.

Cristina Grigoraș- Bastiana, Cezar Ocatvian Ionescu - Colas (foto credit: Luca Iuriciuc)

Și iată-l pe Colas, arhetipul vraciului ludic și al consilierului inițiatic. Dmytro Melnyk, de o sobrietate mistică, împreună cu Cezar Octavian Ionescu, mai jucăuș, dar la fel de enigmatic, întruchipează dublul magic al aceluiași personaj: un alchimist al sentimentelor care mânuiește cu umor poțiuni emoționale și formule cabalistice. În celebrul său moment pseudo-ezoteric, „Dighi, daghi, șuri, muri”, Colas lansează o scamatorie grotesc-delectabilă, iar Mozart dezvăluie cât de subțire este linia dintre vrajă și farsă. Într-un act de magie inversată, Colas îi strecoară lui Bastian șoapta despre un rival fictiv. Rănit și tulburat, păstorul recurge la aceleași tertipuri ezoterice pentru a o recâștiga pe Bastiana.

Dmytro Melnyk - Colas, Noemi Onucu - Bastiana, Antonia Pârău și Nectarie Cazacu - Oițe, (foto credit: Luca Iuriciuc)

Într-o interpretare magnetică, Ovidiu Manolache aduce profunzime unui păstor romantic și tulburat, iar Silviu Stratulat adaugă vervă și un farmec incantatoriu unui păstoraș plin de energie impulsivă. Bastian al lor devine nu doar îndrăgostit, ci un aspirant vrăjitor, căutând dragostea ca pe o relicvă pierdută. Jocul aparențelor este cheia acestui ritual scenic. Bastiana rostește cu dispreț dulce o formulă de despărțire: „Iubitului meu nu-i păstrez credinţă”, o idee de fum, menită să aprindă focul geloziei. Bastian răspunde prin incantații muzicale febrile, culminând în afirmația ,,Da, da ziua se va ivi”, unde invocă viitorul ca pe o ființă binevoitoare.

Silviu Stratulat - Bastian, Dmytro Melnyk - Colas (foto credit: Luca Iuriciuc)

Conflictul celor doi devine o luptă cu baghetele invizibile ale seducției și orgoliului. În duetul „Pleacă, să nu mă mai vezi”, se atacă în contrapuneri exacte ca două spirite rivale într-un cerc magic. Totul este pigmentat de umorul lui Colas. Întruchipat magistral de bas-baritonii Cezar Octavian Ionescu, veneficus magus și Dmytro Melnyk, magus magicus, Colas presară pe scenă poțiuni emoționale cu satisfacție debordantă. Regia, ca un necromanț suprem, împletește dansuri ritualice cu halouri de lumină vrăjite, transformând fiecare act într-un evantai de codexuri sonore. În acest duo, calmul lui Melnyk e ca o sursă de înțelepciune pură, iar voioșia lui Ionescu aduce un cocktail de râs și joc care animă fiecare notă.

Ovidiu Manolache - Bastian, Antonia Pârău și Nectarie Cazacu - Oițe (foto credit: Luca Iuriciuc)

Publicul devine complice, prins de ritmuri electrizante și vibrații ce te fac să uiți de timpul de afară, ca și cum ai răsfoi un manuscris fermecat. Colas nu rămâne doar un sfătuitor blând, ci un artizan al emoțiilor, care împletește priviri și accente pentru a picta un miraj al pasiunii. Sub bagheta lui Daniel Jinga, orchestra duelată în partida de coarde și suflători capătă viață în tonuri de umor fin și ironie delicată, cu un moment surpriză de beat-box presărat cu chicoteli inocente. Concert maestru este Anca Bîzgu. Finalul eliberează farmecul spectacolului: absurdul teatrului amoros devine sincer, iar trio-ul personajelor ne amintește că onestitatea învinge orice iluzie.

Lucian Țurcanu este magus luminum și toți sub atentul cuvânt șoptit al celor doi sussuratores, Antonia Cucerenco și Emil Octav Ambrosă, ne îndreptăm tonurile și potrivim vocea, fredonând ,,Bastiana mea, să știi, e comoara inimii.”

Această operă în miniatură presupune efortul creator și mai departe vizionar, sub tușa inocentă a copiilor din Corul de copii al Operei Nationale Române Iași, pregătiți muzical în ansamblu și solistic de Raluca Zaharia, Alina Andriuți-Shemchuk, Simona Gâdei, Adina Alupei, Mădălina Pancu. Asistenți regie și tehnici sunt Alexandra Marian, Ioana Antoci, Cristi Avram, Alin Neștian, Alexandru Constatin, Dorina Cotorobai.

Cu incantații, glosse în latină absurdă, farse muzicale și un plan magic care pare croit din paginile unui tratat de alchimie sentimentală, această producție nu doar că încântă, ci și descântă: iubirea, ne arată Mozart, nu poate fi nici invocată, nici alungată, doar simțită.

Ovidiu Manolache - Bastian, Cezar Octavian Ionescu - Colas (foto credit: Luca Iuriciuc)