Puccini în eternitate - muzica, sentimentul și centenarul

Pe 22 decembrie 1858, în localitatea Lucca, din Toscana, se naște Giacomo Puccini ultimul fiu dintr-o dinastie de compozitori și familie de muzicieni care a deținut monopolul asupra vieții muzicale a orașului timp de mai bine de un secol. Tot la un secol de la trecerea sa în neființă, din 29 noiembrie 1924, în Bruxelles, Giacomo Puccini este ultimul mare compozitor italian, descris încă din epocă ca un veritabil ,,compozitor al sentimentului”. În centrul creației sale rezidă arhitectura emoției și firii umane. Puccini era un maestru al formei dramatice și al teatrului, de asemeni. Odată, i-a scris unui prieten: „Dumnezeu Atotputernic m-a atins cu degetul mic și mi-a spus: scrie pentru teatru – atenție, doar pentru teatru. Și am ascultat porunca supremă.”

GIACOMO PUCCINI

Muzica din viața lui Puccini

Giacomo Puccini, moștenitorul aparent al lui Giuseppe Verdi, nu a fost, conform majorității relatărilor, interesat de politică și de lumea din jurul său, așa cum era predecesorul său. Puccini nu era nici conservator, nici revoluționar. Stilul muzical și dramatic al lui Puccini derivă din mișcarea romantică. Această mișcare reprezintă o abatere de la formele clasice stricte ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Compozitorii din era romantică și ulterior au căutat să plaseze expresia intensității emoționale în prim-plan și au început să experimenteze cu combinații tonale și instrumente, creând astfel un limbaj armonic variat. Atunci, compozitorii puteau să împletească nu doar cântece și dansuri populare din țările lor native, ci și din țări exotice. Putem observa acest lucru în piese precum ,,Bacchanale” din Samson et Dalila a lui Saint-Saëns sau ,,Dansul celor Șapte Văluri” din Salomé al lui Strauss, ambele influențând compozitorii de muzică de film din epopee biblice ale anilor '60 și '70. Compozitorii puteau să transporte ascultătorul nu numai în țări străine și romantice, exotice, ci și să-l ducă la înălțimi emoționale mai mari prin intermediul muzicii. În plus, odată cu creșterea interesului pentru Orient și orientalism, putem înțelege de ce vedem compoziții precum Thaïs, Lakmé, Pescuitorii de perle și, desigur, Madama Butterfly și Turandot.

Indiscutabil, Puccini a fost un maestru și al formei operei. Pentru Puccini, tonalitatea muzicală din era romantică i s-a potrivit perfect, deoarece a urmat valul operei veriste. Putem să ne gândim la moartea Violettei din La Traviata a lui Verdi și cea a lui Mimì din La Bohème a lui Puccini. Deși ambele mor de tuberculoză, pentru ascultător, durerea emoțională pare mai mare în cazul pierderii lui Mimì.

Verismo opera este un tip de operă care a apărut în Italia la sfârșitul secolului al XIX-lea și este inspirată de curentul literar cu același nume. Este caracterizată de subiecte realiste și brutale, concentrându-se pe oamenii obișnuiți și luptele lor societale și interioare. Compozitori notabili asociați cu verismo includ Pietro Mascagni, Ruggero Leoncavallo, Umberto Giordano, Francesco Cilea și Giacomo Puccini. Această mișcare a fost influențată de naturalismul francez și a produs opere melodramatice, adesea violente, cu personaje desenate din viața de zi cu zi. Muzical, compozitorii verismo au căutat integrarea dramei subiacente a operei cu muzica, renunțând la structura de recitativ și arii. Deși majoritatea subiectelor se concentrează pe probleme erotice, romantice sau violente ale oamenilor contemporani, câteva opere verismo abordează subiecte istorice, cum ar fi Tosca de Puccini, Andrea Chénier de Giordano și Adriana Lecouvreur de Cilea. Verismul a fost o perioadă importantă în istoria operei și a lăsat o amprentă puternică în repertoriul clasic.

Puccini primește primele învățături muzicale de la tatăl său Michele, înainte de moartea acestuia prematură în 1864. Doi ani mai târziu, s-a înscris la clasa de vioară, la institutul muzical "G. Pacini" (al cărui director fusese tatăl său), apoi a trecut la clasa de compoziție, la care l-a avut ca profesor pe Carlo Angeloni. Primele sale compoziții s-au născut în mediul din Lucca, inclusiv Liturghia pentru 4 voci ca piesă de absolvire în 1880. După ce s-a mutat la Milano, după absolvire, Puccini a urmat Conservatorul, unde i-au fost profesori Antonio Bazzini și Amilcare Ponchielli.

Hotărât să fie doar compozitor și nu profesor sau interpret, imediat după examenul final de la Conservator a compus prima sa operă-balet, Le Villi (Vilele), în două acte, pe libretul lui Ferdinando Fontana, cu care a participat, fără succes, la Concursul Sonzogno pentru opere într-un act. Vilele sunt spirite ale tinerelor fete care au murit de durere după ce au fost trădate de iubiții lor și care caută răzbunare prin dans. Anna și Roberto sunt personajele principale ale operei, un cuplu logodit care cunoaște valențele mistice ale dragostei. Unii intelectuali milanezi au crezut în schimb că opera tânărului Puccini ar trebui să fie pusă în scenă și, datorită unui abonament la instituția lirică, opera a avut premiera pe 31 mai, 1884 la Teatro Dal Verme , în Milano, obținând reacții foarte bune. Astfel, Ricordi, cel mai important editor muzical italian, a remarcat talentul lui Puccini. Giulio Ricordi nu numai că a inclus Le Villi în catalogul editurii sale, dar l-a însărcinat pe Puccini să scrie o a doua operă, Edgar. Același Ferdinando Fontana creează libretul care cuprinde întâmplări dramatice provocate în interiorul triunghiului amoros, Edgar-Fidelia-Tigrana. Compoziția a fost foarte lungă și laborioasă, iar premiera mondială, în 21 aprilie1889, la Teatro alla Scala, din Milano, nu a obținut succesul dorit de editura sponsor.„Vă voi trimite Edgar, Villi și Crizanteme (o elegie pentru memoria Ducelui de Savoy, Amedeo Ferdinando Maria, n.red.), o compoziție pentru cvartet interpretată de Campanari cu mare succes la Conservator și la Brescia.", avea Puccini să-i scrie lui Ricordi, plin de speranță.

Dragostea pentru Elvira Bonturi, primul mare succes al lui Puccini

Anii milanezi îi fac cunoștință și cu marea lui iubire. Între timp, Puccini se îndrăgostește de o femeie căsătorită, Elvira Bonturi, care în 1886 și-a abandonat soțul pentru el. Abia în 1904, după moartea primului ei soț, cei doi au reușit să se căsătorească și să-l legitimeze pe fiul lor biologic Antonio, care împlinise deja 17 ani. În primii ani ai relației, mica familie – din care făcea parte și Fosca, copilul născut din prima căsătorie a Elvirei – a trăit în condiții financiare dificile, în case închiriate, uneori chiar găzduiți de rude, adesea separați unii de ceilalți. Doar datorită succesului celei de-a treia sale opere, Manon Lescaut (premiera în 1893, pe 1 februarie la Teatro Regio din Torino), Puccini a reușit să creeze o bază economică solidă pentru el și familia sa. "Acum plec cu Elvira spre Veneția – Trieste – Fiume, unde merg la Manon – Budapesta – Viena și invers.", îi povestește în scris producătorului său. Povestea se bazează pe romanul din 1731 ,,L`Histoire du chevalier des Grieux et de Manon Lescaut” de Abbé Prévost. Intriga urmează povestea de dragoste tragică a tinerei și pasionatei Manon Lescaut și a iubitului ei, Des Grieux. Opera este cunoscută pentru orchestrarea sa bogată și adâncimea emoțională a muzicii sale.

Viața din muzica lui Puccini

În 1896, tot la Teatro Regio, tot pe 1 februarie, cu La bohème (Boema) Puccini a obținut un succes și mai mare, care s-a răspândit curând la nivel internațional, iar cu Tosca (premieră pe 14 ianuarie 1900, la Teatro Constanzi, din Roma) a devenit cel mai faimos compozitor al timpului său. Lucrările sale au apărut pe panourile publicitare ale marilor teatre europene, unde a mers adesea pentru a ajuta la pregătirea montării. Pe scurt îi transmite lui Ricordi: ,,Draga noastră Bohème a triumfat. S-au cerut trei bisuri și a avut 35 de minute de aplauze afectuoase. - Giacomo.” La apogeul succesului, însă, a venit căderea Madamei Butterfly, fluierată în seara primei reprezentații de la Teatro alla Scala, pe 17 februarie 1904. Puccini a fost nevoit să retragă opera care, cu unele modificări, a debutat din nou câteva luni mai târziu, pe 25 mai, la Teatro Grande din Brescia, obținând în sfârșit succes la public și critici.

Veniturile din drepturile de autor i-au permis să cultive mari pasiuni: mașini (cumpărase prima mașină în 1902 și aceasta a fost urmată de încă o duzină) și, în special, case, două în Chiatri, un oraș deluros la câțiva kilometri de Lucca, și în Torre del Lago, unde a putut cultiva o altă pasiune: vânătoarea. Timp de câțiva ani a deținut și două case de vacanță: una în Boscolungo Abetone și Torre della Tagliata, în Maremma. Viața de huzur îi deschide granițele și Puccini începe călătoriile în străinătate. Odată, s-a descris drept „un vânător puternic de păsări sălbatice, librete de operă și femei atrăgătoare”. Pasiunea din urmă l-a pus în câteva încurcături. Admirația sa pentru femei se reflectă în crearea unor eroine multidimensionale precum Tosca, Mimì Manon, Butterfly și pe care le plasează în situații conforme tradiției verismo, oferind totodată cele mai frumoase arii melodice pentru soprană cum ar fi „Si, mi chiamano Mimì”, „Vissi d`arte”, ,,Sola, perduta, abbandonata”, „Un bel di, vedremo”.

În 1905, Puccini a fost invitat în Argentina pentru a participa la un adevărat festival dedicat operelor sale: Teatro della Opera a pus în scenă de fapt toate operele lui Puccini (cu excepția lui Le Villi), iar Puccini a fost primit cu toate onorurile, în special de comunitatea italiană. ”Sosit pe pământ sud-american, salut cu afecțiune presa pentru simpatia cu care este primită vizita mea", adnotează compozitorul. Doi ani mai târziu, o primire similară a fost rezervată lui Puccini la New York, unde a mers cu soția sa, Elvira. Cu această ocazie, Puccini a intrat în contact cu lumea reflectată în următoarea sa operă - La fanciulla del West (Fata din Vest), care și-a făcut debutul în 1910, pe 10 decembrie, la Metropolitan Opera House. Pentru prima dată, premiera mondială a unei opere Puccini a avut loc în afara Italiei, o rampă de lansare pentru cariera compozitorului în "Lumea Nouă". Aspirația spre un trai și o lume mai bune, după o suită de întâmplări, îi atrag pe protagoniștii operei, Minnie și Rammerez să lupte împotriva oponentului șerif Rance. Premiera La fanciulla del West a fost de fapt un eveniment grandios, datorită distribuției care a inclus două mari vedete ale vremii: tenorul Enrico Caruso și dirijorul Arturo Toscanini.

În 1913, Puccini a primit de la o editură vieneză un contract extrem de avantajos, de a scrie o operetă: rezultatul a fost o adevărată operă, La rondine (Rândunica) (debutată la Monaco, Grand Théatre de Monte Carlo, pe 27 martie 1917), cu dificultăți și întârzieri considerabile din cauza crizei internaționale care, la scurt timp, avea să ducă la Primul Război Mondial."Nu va fi o operetă, ci o adevărată operă comică – adică de o statură mult mai mare", conchide Puccini. La rondine este o operă încântătoare cu o poveste romantică fascinantă. Urmărește viața Magdei, o curtezană pariziană, care se îndrăgostește de Ruggero, un tânăr de la țară. În mijlocul așteptărilor societății, Magda trebuie să ia o decizie sfâșietoare de a-și părăsi iubitul pentru a-i proteja onoarea. Opera este apreciată pentru melodiile sale plăcute și orchestra sa elegantă.

Puccini și-a petrecut anii de război lucrând la trei piese într-un act, Il tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi - Il Trittico (Mantaua, Sora Angelica, Gianni Schicchi - Tripticul), a cărui premieră mondială a avut loc, la scurt timp după sfârșitul războiului, în 14 decembrie 1918 la New York, fără prezența compozitorului. Fiecare partitură prezintă un peisaj emoțional diferit: Il tabarro (Mantaua) este o poveste întunecată și tragică despre infidelitate și crimă, plasată pe o barjă de pe râul Sena; Suor Angelica (Sora Angelica) istorisește profund emoționant despre durerea secretă a unei călugărițe și căutarea ei de mântuire; opera comică Gianni Schicchi este despre un om șiret care își folosește inteligența pentru a manipula un testament și a obține o avere.

Abia în 1919 Puccini a reluat călătoriile la Londra, unde s-a întors în anul următor pentru premiera engleză a Tripticului, tot în 1920 a mers la Viena pentru primele reprezentații în germană ale Rândunicii și Tripticului. În acei ani, operele lui Puccini au fost jucate în multe orașe europene și pe continentul american, confirmând continuitatea, într-adevăr, a succesului său internațional în creștere. În ciuda acestui fapt, operele sale de la Fanciulla del West încoace au fost rareori jucate, chiar și în Italia. Limbajul muzical mai complex și progresiv care le-a caracterizat a fost mai puțin apreciat și înțeles de public, care a preferat "popularitatea" lucrărilor anterioare.

În 1918, Puccini a început să construiască o nouă vilă în Viareggio ca reședință principală, înlocuind-o pe cea din Torre del Lago, și s-a mutat acolo spre sfârșitul anului 1921. În această casă a lucrat la ultima sa operă, Turandot, pe care începuse să o compună încă din 1920. Munca a fost foarte problematică și Puccini s-a gândit de mai multe ori să abandoneze creația. Această atitudine a fost îndelung disputată de analiștii vremurilor, care consideră că tactul lui Puccini a constat exact în acest final neașteptat al lui Liù și decizia conștientă de a lăsa opera Turandot neterminată.

Lucrarea nu fusese încă finalizată când compozitorul a fost diagnosticat cu carcinom laringian. Puccini, care se plângea deja de ani de zile de dureri persistente în gât, a decis să urmeze un tratament inovator de radioterapie într-o clinică din Bruxelles. Pleacă în Belgia cu speranța vindecării. A suferit o intervenție chirurgicală, a supraviețuit doar câteva zile și a murit pe 29 noiembrie 1924.

Turandot a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1926, la Teatro alla Scala și de atunci a fost una dintre cele mai jucate opere ale lui Puccini. În 1924 îi scrie libretistului, chiar înainte cu o seară de a pleca la Bruxelles,"...există o arie pentru tenor ( în Turandot, n.red.) care cred că va deveni la fel de populară ca E lucevan le stelle". Cele două arii de tenor din Tosca și Turandot iluminează ceea ce doare cel mai tare în spectrul sentimentelor umane și în muzica sa, speranța.

Viața și cariera lui Puccini au dominat titlurile și primele pagini ale ziarelor italiene de zeci de ani. Corriere della Sera, La Stampa, Il Giornale di Lucca sunt câteva exemple care au mărturii despre compozitorul emblematic al peninsulei. O atenție deosebită este acordată relației dintre Giacomo Puccini și familia Manfredi, un capitol nefericit din viața lui. Giulia Manfredi devine amanta lui Puccini si este considerată principala inspirație pentru personajul Minnie din opera La fanciulla del West. Giulia era verișoara Doriei Manfredi, servitoarea familiei Puccini. Pe nedrept, Elvira, soția lui Puccini, o acuză pe Doria că are o aventură cu soțul ei, ceea ce o face pe acesta din urmă să-și pună capăt vieții la doar 22 de ani.

Tragedia îl marchează puternic pe Puccini, care după moartea fetei îi scrie unui prieten: "Nu pot trece peste moartea ei. Ea îmi apare mereu în față când închid ochii". Cu toate acestea, Puccini are un copil cu Giulia Manfredi, Alfredo, născut în 1923.

În ciuda frământărilor personale, Puccini a continuat să compună unele dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, inclusiv opera sa finală, Turandot, care cuprinde renumita arie ,,Nessun dorma”. Se crede că personajul lui Liù din opera lui Puccini a fost inspirat de Doria Manfredi. Ea este o servitoare devotată care îl iubește pe Calaf, Prințul Necunoscut. Personajul ei este văzut ca un omagiu adus Doriei, reflectând inocența ei și suferința nedreaptă pe care a îndurat-o. Ariile lui Liù sunt considerate având cea mai caracteristică tonalitate italiană și cea mai apropiată muzică de inima lui Puccini, contrastând cu elementele mai exotice ale lui Turandot. Ultimele arii compuse pentru o soprană reprezintă o amintire emoționantă a modului în care experiențele personale pot modela opera unui artist și poate o modalitate prin care Puccini își exprimă sentimentele și poate găsi liniște în arta sa.

Sentimentul Puccini

Puccini a avut o relație specială cu artiștii lirici în operele sale și cu propriile creații. El a conturat muzical personaje feminine puternice și memorabile, iar sopranele au fost în centrul atenției. Cele mai notabile caractere și arii sunt recunoscute cu ușurință astăzi și continuă să ofere repere de vibrație artistică. Liù din Turandot, este un personaj sensibil și devotat, care îl iubește în secret pe principele Calaf. Puccini a scris pentru ea arii emoționante, cum ar fi „Signore, ascolta” sau ,,Tu, chi di gel sei cinta” care exprimă dragostea și sacrificiul ei. Tosca din opera omonimă este o soprană pasională și dramatică. Aria ei celebră, „Vissi d’arte”, exprimă suferința și disperarea în fața răutății și nedreptății. Mimì din La Bohème este o altă eroină iconică creată de Puccini. Aria ei „Si, mi chiamano Mimì” este o dezvăluire sinceră și tandră. Chiar dacă opera Turandot rămâne neterminată, personajul principal, prințesa chineză Turandot, este o soprană puternică și enigmatică. Puccini a scris pentru ea muzică grandioasă și provocatoare. O pagină de gingășie și afecțiune rămâne minunata arie a Laurettei, ,,O mio babbino caro”, din Gianni Schicchi. Madama Butterfly, micuța și gingașa japoneză, în așteptarea soțului iubit interpretează una dintre cele mai emoționante evocări a speranței și dragostei pure, ,,Un bel di, vedremo.”

Hariclea Darclée, soprana româncă, de origine greacă, a avut o influență semnificativă asupra compozițiilor lui Giacomo Puccini. A fost prima interpretă din istorie a rolului principal din opera Tosca, care a avut premiera la Teatrul Costanzi din Roma, în 1900. Vocea ei l-a inspirat Puccini să compună pentru acest personaj puternic și pasional, Tosca, pagini de lirism puternic și transcedental. Experții au analizat influența Haricleei Darclée asupra stilului interpretativ și a înregistrărilor muzicale. Ea a marcat tranziția de la repertoriul liric romantic la verismul italian, iar interpretările sale au avut un impact remarcabil asupra peisajului muzical internațional. Massimo Zicari, expert în asimilarea operei italiene în lumea anglo-saxonă, a analizat înregistrările lui Darclée și ale altor mari interprete din aceeași perioadă. Aceste comparații au evidențiat caracteristicile distincte ale interpretării pucciniene și influențele stilistice din acea epocă. ,,Vissi d`arte, vissi d`amore” este aria compusă de Puccini pentru soprana româncă și introdusă în operă la sugestia artistei, pe baza indicațiilor pe care aceasta le-a dat, într-un final colaborarea dintre cei doi contribuind la crearea uneia dintre cele mai apreciate arii de operă din lume. În concluzie, vocea și talentul Haricleei Darclée au contribuit la modelarea universului muzical al lui Puccini și la crearea unor personaje memorabile în operele sale.

În Tosca, Puccini folosește o orchestrație dramatică pentru a spori tensiunea și dramatismul intrigii. Folosirea laitmotivelor și a texturilor armonice bogate ajută la crearea unei atmosfere vii și intense. La 14 februarie 1889 (cu câteva luni înainte de debutul lui Edgar), Puccini, împreună cu libretistul Ferdinando Fontana, au asistat la un spectacol La Tosca de Victorien Sardou la Milano, cu Sarah Bernhardt în rolul principal: a fost impresionat de el atât de mult încât, tot împreună cu Fontana, a mers la Torino pentru a-l vedea a doua oară (17 martie). De la început, Puccini s-a dedicat încontinuu compoziției și orchestrației. Deosebit de fructuoasă a fost șederea sa, în vara aceluiași an, la Monsagrati, în vila prietenului său Raffaello Mansi. Iar vara anului 1899 l-a văzut pe Puccini, în Torre del Lago și apoi în Boscolungo, lucrând frenetic la partitură și din nou la dramaturgie și poezie. Lucrarea a fost finalizată în toamna următoare.

Prima reprezentație are un răsunet în rândul publicului. Criticii, pe de altă parte, își exprimă nedumerirea. La scurt timp după aceea, opera a intrat în repertoriu și a fost jucată în toate teatrele importante din lume. Opera Tosca ajunge în București pe 11 februarie 1902. Spectacolul a fost un moment important în istoria operei și a marcat începutul unei tradiții bogate de interpretări de operă din țară. Tosca reprezintă spectacolul inaugural al Operei de Stat din Iași din 3 noiembrie 1956.

Lucia Stănescu a fost o soprană româncă de faimă internațională, cu o voce splendidă și unică. S-a născut la 16 iunie 1926 și a avut o carieră memorabilă la unele dintre cele mai mari case de operă din lume. În timpul carierei sale, Lucia Stănescu a devenit una dintre cele mai importante interprete ale rolului Madama Butterfly din generația ei. De asemenea, a cântat rolurile Tosca, Manon Lescaut și Mimì în La Bohème. A fost cunoscută pentru interpretările sale la Festivalul Puccini di Torre di Lago, Teatro Goldoni și Teatrul Bolshoi.

Madama Butterfly prezintă un amestec de elemente muzicale occidentale și orientale. Puccini folosește scări pentatonice și instrumente tradiționale japoneze pentru a evoca decorul din Nagasaki. Orchestrația este luxuriantă și colorată, sporind profunzimea emoțională a poveștii. Compoziția muzicală, care în 1902 fusese considerabilă, a suferit o întrerupere substanțială: consecințele unui accident de mașină grav (25 februarie 1903) l-au forțat pe Puccini să se imobilizeze timp de câteva luni, iar disconfortul spitalizării și convalescenței a fost agravat de o situație familială delicată. Din acest motiv, este necesar să amâne data debutului.

Premiera mondială este unul dintre cele mai memorabile fiasco-uri din istoria operei: Puccini, libretiștii și Ricordi retrag imediat opera. Astfel a început o poveste lungă și complexă de schimbări. Cu toate acestea, lucrarea a fost reînviată la câteva luni după premiera de la Brescia (28 mai 1904) și de atunci și-a început marșul triumfal în întreaga lume. În București, pe 28 mai 1954, spectacolul cunoaște lumina aplauzelor în regia lui Jean Rânzescu, cu scenografie de Theodor Kirikoff și costume de Elena Feodorov. În primele distribuții ale acestei montări, rolul principal a fost interpretat alternativ de Valentina Crețoiu, Ana Tălmăceanu, Cornelia Stroescu și Claudia Saghin.

Centenarul Puccini

Întreaga suflare lirică mondială a comemorat în 2024 o sută de ani de trecere la cele veșnice a marelui compozitor Giacomo Puccini. În lume s-au organizat evenimente variate pentru a sărbători centenarul puccinian. Grandioasa Operă din Sydney, Australia intitulează evenimentul ,,Puccini Centennial Night in Sydney” și include o seară de muzică și gastronomie, organizat de Institutul Italian de Cultură din Sydney, la care au participat artiști locali, care au interpretat unele dintre cele mai cunoscute arii ale lui Puccini.

,,Puccini Opera Gala în Abu Dhabi Festival”, organizată de Ambasada Italiei și Institutul italian de Cultură din Abu Dhabi are loc la Emirates Palace și include interpretări ale orchestrei Festivalului Puccini din Torre del Lago. ,,Puccini100 Seminar series” în Los Angeles înseamnă o serie de patru seminare pentru a explora viața și opera lui Puccini, inițiată de Opera League of Los Angeles, condusă de Dr. Kristi Brown-Montesano, un respectat specialist în muzică.

Puccini a fost intens celebrat în Lucca, orașul natal unde s-au organizat spectacole de operă, concerte și expoziții, inclusiv producția Gianni Schicchi la Teatro del Giglio și un concert cu Orchestra Filarmonica della Scala sub bagheta lui Zubin Mehta. Resuscitarea unor titluri sau chiar reluarea lor cu titlu de premieră pe scenele marilor teatre lirice au avut scopul de a promova opera lui Puccini, dar mai ales de a evidenția impactul moștenirii sale asupra muzicii lirice mondiale.

În cadrul celebrării centenarului Puccini instituțiile lirice din țară urmează aceluiași concept și manifestă aplecarea spre reeditarea unor titluri de anvergură din creația pucciniană. Se alătură demersului local Ambasada Italiei și Institutul Italian de Cultură, în colaborare cu Artexim. Notabilă este prezența lui Luigi Viani la București,directorul Muzeului Puccini și al Casei Natale Simonetta Puccini. De asemenea este reprezentantul Președinției Fundației Giacomo Puccini, înființată și dedicată vieții și operelor lui Puccini, precum și perpetuării artei sale nemuritoare. Unele dintre evenimentele notabile și de înalt profil dedicate centenarului puccinian din 2024 includ festivaluri și producții de operă, printre care amintim Bucharest Opera Festival - All Puccini edition, Tosca - premieră la Opera Națională Română Cluj-Napoca și premiera absolută la Opera Națională Română Iași a Turandot, evenimente sustrase centenarului cu impact și succese răsunătoare. Concerte, recitaluri, lecturări și masterclassuri desfășurate în prestigioase teatre, instituții culturale și universități din România au marcat 100 de ani de la moartea marelui compozitor.

„Gala Puccini”, din 13 mai 2024, de la Ateneul Român, un eveniment remarcabil între galele centrate pe redescoperirea moștenirii muzicale a lui Puccini, a avut-o în prim plan pe marea noastră soprană Cellia Costea, o FloriaTosca completă și excepțională care merită scriitura unui condei valoros cu fiecare apariție destinată dăruirii publicului. Concertul galei a inclus arii și duete din cele cele mai iubite opere ale lui Puccini, precum Manon Lescaut, Tosca, Madama Butterfly și Turandot. Urcă pe scenă alături de soprană tenorul ieșean Florin Guzgă, care își face astfel debutul pe scena Ateneului Român.

Opera Națională Română Iași deschide centenarul cu o reprezentație excepțională de La Bohème, în care invitat este tenorul român de renume internațional Ștefan Pop, în rolul poetului Rodolfo. Mimì este interpretată de soprana Ana-Maria Donose, baritonul Alexandru Constantin este Marcello, Andrei Yvan este Schaunard, Teodor Busnea este Colline și Musetta este readusă pe scenă magistral de Manuela Barna-Ipate. Spectacolul are loc pe 9 ianuarie 2024. Continuă feeria cu titlurile pucciniene dedicată centenarului și în reprezentația de Tosca din 19 martie 2024, același Ștefan Pop bisează generos aria celebră E lucevan le stelle, invitat să interpreteze rolul lui Mario Cavaradossi. Pe scenă îl însoțesc soprana Cellia Costea - Tosca și baritonul George Proca - baronul Scarpia. Reiterează succesul de la Iași și pe prima scenă lirică a țării marcând un moment istoric de o neasemuită valoare liricii românești și nu numai. Fraza muzicală ,,Vittoria, vittoria” este una dintre mărturiile cu care tenorul Ștefan Pop se afișează unui auditoriu complet învăluit in Si bemolul controlat, triumfător și exaltat, ca pe un indubitabil tenor de factură lirico-spinto. Arrieta concluzionează asupra pregătirii unei voci mondiale de continuitate și construcție a unei istorii ce ne învață despre frumusețea și instinctul actului artistic la tenorii ce ne-au purtat faima, și care eliberează și vindecă de orice dubiu despre talentul artistului din scenă ca mărturie a trecutului și reper al viitorului. În spectacolul de la București, tenorul urcă pe scenă alături de soprana Iulia Isaev - Tosca și baritonul Ionuț Pascu - baronul Scarpia. Mario Cavaradossi în interpretarea tenorului român revine unui erou de sacrificiu. Disponibilitatea în registrul mediu și armonic ne poartă ca pe aripi de poveste atitudinile demne și justețea caracterului pictorului de biserici (,,Recondita armonia”). Briliantul ton și răsfirarea emoției profunde, cu inserții bogate în expresivitate și stilistică pe parcursul ariei E lucevan le stelle lasă testament o interpretare de luxuriantă scenă lirică.

ȘTEFAN POP, în rolul lui Mario Cavaradossi la Royal Ballet and Opera

Saga lui Ștefan Pop continuă și deschide stagiunea Operei din Bastille tot printr-un rol puccinian, Pinkerton din Madama Butterfly, demonstrând încă o dată contribuția la consolidarea și perpetuarea actului artistic liric mondial, printr-o deosebită dăruire, urmând să readucă personajul Rodolfo pe scena Royall Ballet and Opera, în Londra chiar în debut de an nou. Personajele pucciniene în interpretarea tenorului român cunosc un succes imens, în ambele producții, din Franța și Marea Britanie, sub bagheta atentă a dirijoarei Speranza Scapucci. Ștefan Pop îl relevă întâia dată pe poetul Rodolfo, în interpretarea sa, în iunie 2014 în Franța, pe scena Salle Pleyel, alături de Patrizia Ciofi - Mimì. De pe o margine de lume pe o alta publicațiile de gen și critica muzicală mondială actuală iscălește cuprinzător despre marea voce tenorială autohtonă, Ștefan Pop :,,Un nou star tenor s-a născut.”

În anul centenar puccinian, Opera Națională Română Iași marchează complementar celebrării prin opera Turandot, premieră absolută la Iași, în regia lui Rareș Zaharia și în coproducție cu Opera Națională București readuce pe scenă, la 40 de ani distanță de ultima premieră, Madama Butterfly, în regia lui Jean Rânzescu. Intuiția artistică și managerială ale unui unic Andrei Fermeșanu repoartă succesul producțiilor locale pe scene naționale și internaționale, acompaniat și susținut de soliștii casei și coordonatorul artistic al instituției, Florin Guzgă. Deschiderea stagiunii 2024-2025 este dedicată în totalitate creației pucciniene, prin specatcolul de operă în aer liber, ,,Magia serii în sunet și lumină”. Spectacolul La bohème, odată cu participarea la cea de-a treia eidiție a Bucharest Opera Festival, reconfigurează percepțiile asupra opusului puccinian, prin viziunea în cheie modernă a regizorului american Nick Wolcz, dar mai ales prin interpretarea artiștilor ieșeni. Au urcat pe scena festivalului Ana-Maria Donose - Mimì, Florin Guzgă - Rodolfo, Alexandru Constantin - Marcello, Andrei Yvan -Schaunard, Teodor Busnea - Colline, Corul și Corul de Copii ale Operei Națională Română Iași, coordonate de Manuel Giugula și Raluca Zaharia.

Festivalul de Operă din București, (Bucharest Opera Festival) care a ajuns la a treia ediție, s-a desfășurat în perioada 7-16 iunie 2024 și a constituit un punct de referință în peisajul cultural românesc prind dedicarea integrală creației compozitorului din Torre del Lago. Cu peste 1500 de artiști, inclusiv muzicieni, balerini și personal tehnic, festivalul, deși fragil prin tinerețe, grație atribuirii unei tematici anuale solidifică viziunea creatorului său, Daniel Nicolae Jinga și a oferit o experiență de neegalat, celebrând bogăția și diversitatea moștenirii lui Puccini.

Deschiderea festivalului cu La Fanciulla del West, prezentată de Opera Națională Română Cluj Napoca, a impresionat prin decoruri spectaculoase, muzică excepțională, costume autentice și personaje complexe. Opera din Cluj onorează centenarul prin două premiere de factură pucciniană, Tosca, respectiv, La Bohème. Managerul instituției, Florin Estefan urcă pe scenă alături de colegii săi în cele trei producții, în rolurile lui Rance, Scarpia, respectiv Schaunard.

Gala Puccini 100 susținută de Daegu Opera Festival din Coreea de Sud, a adus o interpretare unică a lucrărilor lui Puccini, prin soliștii invitați. Spectacolul semi-staged Manon Lescaut de Puccini, prezentat de Opera din Budapesta cu concursul corului Operei Naţionale Bucureşti, a fost un alt punct culminant, combinând muzica vibrantă cu emoția auditorului impresionat de interpretările protagoniștilor, Létay Kiss Gabriella (Manon Lescaut) și Pataki Adorjàn (Renato des Grieux).

Maestrul dirijor Cristian Mandeal a condus o interpretare memorabilă a Madama Butterfly de la Opera Națională București, evidențiindu-se prin sensibilitate și forță expresivă. Protagoniștii reprezentației din festival au fost Bianca Mărgean (Madama Butterfly) și Dumitru Mîțu (Pinkerton). Acestea sunt doar câteva dintre momentele de excepție care au definit Bucharest Opera Festival 2024 ca un eveniment cultural de neuitat.

Actul suprem al Timișoarei repovestește măiestria și supraviețuirea strălucirii operei Turandot. În regia clasică a regretatului Corneliu Murgu, actul al II-lea al operei este susținut de artiștii casei într-o notă de rafinament și excelență muzicală. Coordonarea gesturilor artistice relevă intens aportul italian, pe care însuși Puccini îl comandă libretistului, subiectului de factură asiatică atribuit desfășurării acțiunii, commedia dell arte. Remarcabilă râmâne interpretarea protagoniștilor Dragana Radakovic (Turandot) și Bogdan Zahariea (Calaf) în scena enigmelor. Mihaela Marcu (Liù) nu contenește aplauzelor oferite la scenă deschisă, iar George Proca (Ping), Cristian Bălășescu (Pang), Cosmin Ifrim (Pong) armonizează aproape de mirare și sedare unduitoarea arie Ho una casa nell`Honan. Opera Timișoara a celebrat centenarul lui Giacomo Puccini cu mai multe spectacole remarcabile. Printre acestea se numără producțiile de Tosca pe 15 mai 2024 și Turandot pe 26 aprilie 2024. Ambele spectacole au făcut parte din Festivalul Internațional Timișoara Muzical, ediția a XLVIII-a. Managerul timișorean al Operei, Cristian Rudic adaugă ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler, dobândit în 2003 și Ordinul Național ,,Pentru Merit”, în grad de Cavaler conferit de către Președintele României, la 15 ianuarie 2024.

Spectacolul La Rondine a fost unul dintre evenimentele de top la Bucharest Opera Festival, care a avut loc pe 13 iunie 2024 și a fost maiestuos interpretat de Opera Maghiară din Cluj, în care decorurile suspendate se răsfrâng asupra unui auditoriu zăvorât de curiozități. Yolanda Covacinschi în rolul Magdei și iarăși Pataki Adorjàn în Ruggero lasă spectatorul fără cuvinte.

Premiera operei La rondine de Giacomo Puccini la Opera din Brașov a avut loc pe 30 noiembrie 2024 în cadrul celei de-a XXI-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet, în regia lui Matteo Mazzoni. Opera Brașov și al său director magician, Mihai Irimia scoate din jobenul fermecat, minunata și impresionanta producție Il tritico, care include cele trei opere ,,Il tabarro”(Mantaua), ,,Suor Angelica” (Sora Angelica) și Gianni Schicchi. Distribuțiile au fost impresionante, cu artiști români de renume precum Adrian Mărcan în rolul lui Michele, Cristina Radu în rolul Giorgettei (debut). Adrian Dumitru debutează excepțional în rolul lui Luigi, din Mantaua. Carmen Topciu (La Zia Principessa) a ridicat sala în picioare alături de Aurelia Florian, protagonistă în Suor Angelica. Cu un timbru foarte special și o energie debordantă Alexandru Aghenie însuflețește personajul puccinian arhi-cunoscut, Gianni Schicci. Cu urale și ovații este apreciată prestația și interpretarea deosebită a Silviei Micu în debutul său în Lauretta.

Opera La Bohème a fost prezentată în două versiuni interpretative la Bucharest Opera Festival. Artiștii lirici Lorena Puican (Mimi) și Paula Lungu (Rodolfo) de la Teatrul Național de Operă și Operetă ,,Nae Leonard” din Galați au creionat magistral clasicul și modestia primelor și puternicelor viziuni asupra eternului cuplu boem de îndrăgostiți Mimi-Rodolfo. Spectacolul Operei a fost bine primit fiind apreciat pentru interpretările puternice și pentru calitatea muzicală. Teodor Niță, directorul teatrului a exprimat exprecierea față de manifestarea din cadrul Festivalului Operelor de la București și față de performanța artiștilor, care a atras recenzii internaționale pozitive. Marea soprană a liricii autohtone și de peste hotare, Elena Moșuc alege scena Operei gălățene pentru debutul în Cio-Cio-San, pe 3 noiembrie 2024. Partener de scenă îi este Florin Guzgă, în rolul Pinkerton.

Daniela Vlădescu și Teatrul Național de Operă și Balet ,,Oleg Danovski” din Constanța încheie magistral Festivalul Operelor de la București cu Tosca, opus de referință puccinian. Eroina este pasional redată de Nicoleta Ardelean, alături de Răzvan Săraru - Mario Cavaradossi și Daniel Pop - Scarpia.

La un nivel de performanță performant, Opera Națională București nu încheie centenarul fără a edita premiera spectacolului Manon Lescaut, interpretată în debutul stagiunii curente de soprana Iulia Isaev, alături de partenerul de scenă Daniel Magdal, în Des Grieux. Opera bucureșteană se împlinește prin ansamblul său artistic, care urcă specificul opusului puccinian la standarde înalte. ,,Promenada Operei”, un eveniment de tradiție răspunde spontan așteptărilor publicului participativ, peste care se răsfrâng emoția și încântarea în urma interpretărilor și vocilor Madeleine Pascu, Cristina Maria Oltean, Veronica Anușca, Irina Iordăchescu, Mădălina Barbu, Crina Zancu, Georgiana Dumitru, Daniel Magdal, Alin Stoica, Andrei Petre, Liviu Indricău, Adrian Mărcan. Seara este dedicată în integralitate lui Puccini.

Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical ”Ludovic Spiess” a avut un a remarcabil în anul 2024, începând cu relansarea activității sale. Sub îndrumarea regizorului Alexandru Nagy, studioul a înșirat numeroase proiecte și spectacole, inclusiv Gianni Schicchi mutat în anul Puccini, o coproducție cu Teatrul Muzical Ambasadorii și Opera Națională București.

De asemenea, studioul a organizat două gale extraordinare pe 4 iulie 2024, pentru a comemora 100 de ani de la disparitia lui Giacomo Puccini și a aduce un omagiu legendarei soprane românce Haricleea Darclée.

Astfel se prezintă un compendiu al câtorva evenimente destinate înțelegerii și descoperirii artei pucciniene. Dacă simpla judecată a operelor și personajelor create de Puccini lasă loc binelui universal să preleveze, atunci ne întoarcem probabil inoportun către muza sa, mereu, mereu, furând din vârful fără odihnă al stiloului Parker și întrebând, ascultând porunca supremă. Să se lase Puccini ,,ucis” de femeie, precum infamul său personaj, Scarpia în Tosca? Este dezirabil să ne imaginăm o continuă și frumoasă poveste de dragoste dintre Turandot și Calaf, în lipsa verdictului final al compozitorului din Torre del Lago? A continuat Rodolfo să scrie poezie după pierderea gingașei Mimi? Probabil că o parte din răspunsurile întrebărilor de mai sus își iau seva din sentimentul înalt al unui creator de muzică și mai înalt în spirit decât Do pe portativ: ,,Ma il furto non m”accora/ Poichè, poichè v`ha presso stanza/ La speranza!”(Dar furtul nu mă deranjează/Pentru că, pentru că a ocupat toată camera/Speranţa!) - ,,Che gelida manina”, Rodolfo, La Bohème