Baritonul mexican Carlos Almaguer în Rigoletto, pe scena Operei ieșene

Opera Națională Română din Iași a pregătit un spectacol impresionant cu Rigoletto, marcând patru debuturi pe scenă. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, tenorul Mihai Urzicana a interpretat pentru prima dată rolul Ducelui de Mantova, în timp ce sopranele Antonia Cucerenco și Noemi Onucu au debutat în rolul Gilda. De asemenea, basul Ștefan Linu și-a făcut debutul în rolul Contelui Ceprano. În plus, ediția acestui an l-a adus pe scenă pe baritonul mexican Carlos Almaguer în rolul lui Rigoletto și pe Andrei Fermeșanu ca Ducele de Mantova. O adevărată sărbătoare a artei lirice a reprezentat debutul lunii mai pentru Opera ieșeană.

Această producție oferă publicului o experiență artistică intensă, ori de câte ori se joacă pe scena lirică ieșeană, iar cele două reprezentații programate pe 2 și 3 mai 2025 au concentrat momente de mare angajament. Atmosfera vibrantă a operei verdiene emblemă se intensifică, senzațiile captând publicul mai mult ca niciodată, în timp ce eforturile artistice ale ansamblurilor continuă să rezoneze mult timp după final în afectul iubitorilor de operă. La conducerea muzicală a ambelor spectacole s-a aflat dirijorul David Crescenzi, iar distribuțiile au fost următoarele: Rigoletto – Carlos Almaguer (invitat), Ducele de Mantova – Mihai Urzicana (debut) și Andrei Fermeșanu (în cea de-a doua seară), Gilda – Antonia Cucerenco și Noemi Onucu (debuturi), Sparafucile – Teodor Busnea, Maddalena – Florentina-Irina Onică, Giovanna – Laura Scripcaru, Monterone – Dmytro Melnyk, Marullo – Victor Zaharia, Borsa – Ovidiu Manolache, Ceprano – Ștefan Linu (debut), Contesa Ceprano – Angelica Solomon, Ușierul – Florin Roman, Pajul – Silviu Stratulat.

Spectacolul este pus în scenă sub regia lui Marco Spada, cu scenografia realizată de Mauro Tinti și designul de lumini semnat de Fabio Rossi.

Afectuosul Rigoletto în interpretarea baritonului Carlos Almaguer

Pentru melomanii ieșeni, Carlos Almaguer este binecunoscut în rolul lui Scarpia din Tosca de Giacomo Puccini. Totuși, începutul lunii mai 2025 îl aduce într-o nouă aventură artistică, explorând profunzimile dramatice ale lui Rigoletto , un rol cu multiple nuanțe, comparabil cu o călătorie nesfârșită în emoție și expresivitate.

Carlos Almaguer - Rigoletto

Revenirea sa pe scena lirică ieșeană oferă publicului o interpretare intensă, în care timbrul său grav se împletește cu lumini calde și nuanțe subtile, evidențiate în trecerile dintre fraze. Fiecare arie și fiecare replică adresată colegilor de scenă poartă o melodicitate aparte, iar forța vocii sale domină spațiul sonor, captând spectatorii prin stilistica personală și controlată a interpretării. Rigoletto, tată protector și sfâșiat de temeri, oscilează între afecțiune și retragerea firească față de întrebările indiscrete ale fiicei sale. Totul culminează cu o sensibilitate rar întâlnită, un contrast fascinant între tonul său impunător și frazarea plină de posibilități. Imprimă speranță în duetele cu Gilda, reconciliază sentimentul suspiciunii în interpretarea scenică. Generozitatea interpretării sale s-a reflectat în aplauzele entuziaste ale publicului, care a fost cucerit de acest Rigoletto profund și emoționant.

Momentul mult așteptat, „Cortigiani, vil razza dannata” surprinde echilibrul dintre putere și disperare, punctând perceptele actului final care conduce spre răzbunare. Interpretarea sa pare să urmeze în mod complice linia colegului său de scenă, Dmytro Melnyk, care dă viață lui Monterone, aducând în fața curtenilor corupți un sentiment de resemnare încărcat de gravitate. Almaguer ridică aria într-o atmosferă grandioasă, preparativă, în care rugămintea adresată lui Marullo indolent (Victor Zaharia) capătă o măsură rotundă și perfect controlată.

Replica emblematică „La maledizione” rămâne un punct de referință, o invocație care se pierde în reflexele înșelătoare ale apelor tulburi venețiene, reiterate în afectul memoriei, mult înainte ca tragedia să se împlinească. Acolo ne poartă Carlos Almaguer care își păstrează fidelitatea față de varianta clasică a rolului, în ciuda provocărilor aduse de interpretările moderne, lucru pe care îl subliniază chiar artistul, în urma unui spectacol de mare finețe. Această devoțiune cucerește publicul ieșean care pare va păstra mult timp în memorie acest Rigoletto, de început de mai, la Iași, efervescent și profund afectuos.

Patru debuturi în două seri consecutive, pe scena lirică a Iașilor

Cele două reprezentații se disting prin propunerea tinerilor artiști lirici ale noilor generații în debut. Selecția riguroasă a conducerii Operei ieșene oferă rolul Gildei în debut Antoniei Cucerenco, respectiv lui Noemi Onucu.

Antonia Cucerenco își face apariția pe scenă cu o voce diafană, bine echilibrată și atent lucrată în fiecare detaliu al partiturii. Debutul ei în rolul Gilda a fost posibil datorită Premiului Special oferit de Opera din Iași, prin managerul Andrei Fermeșanu, la ediția a VII-a a Concursului de Interpretare Vocală „Elena Botez” din 2024. Prezența ei captivantă se remarcă prin intensitate și atenția meticuloasă la detalii, oferind publicului o interpretare profundă, fidelă sensibilității și armoniei clasice specifice operei verdiene.

Antonia Cucerenco - Gilda (debut) și Carlos Almaguer - Rigoletto

Ariile sale sunt impregnate de o delicatețe aparte, iar ,,Caro nome” dobândește o expresivitate plină de inocență. Deși emoțiile debutului sunt perceptibile spre finalul actului secund, artista reușește să își recâștige echilibrul până la duetul final, unde, alături de Carlos Almaguer, creează o atmosferă apăsătoare. Experiența sa ca sufleor îi conferă o cunoaștere solidă a partiturii, iar din momentul în care pășește pe scenă, devine un partener natural al orchestrei, facilitând un schimb de replici fluid și captivant, în construcția actului secund al operei. Astfel, alături de colegii săi de scenă, Carlos Almaguer, Rigoletto și Laura Scripcaru, o Giovanna intrigantă, oferă spectatorilor o experiență muzicală coerentă și plină de substanță.

Pe scena Operei Naționale din Iași, Mihai Urzicana, cunoscut publicului ieșean ca Nadir din opera Les pêcheurs des perles, de Georges Bizet, își face debutul în rolul Ducelui de Mantova, aducând o interpretare rafinată și expresivă, mai ales în zonele de articulare și pronunție. Sunetul este emis cu deosebită candoare, acestui concert de tenor valorizează linia melodică, iar până la final reușește să imprime asupra ansamblului o eleganță distinctă, atât din punct de vedere vocal, cât și scenic. Celebra arie "La donna è mobile" este curtată în tonul său strălucitor și carisma debordantă în această interpretare. Statura tenorului liric presupune claritate și agilitate în execuție, dicție precisă și o proiecție vocală luminoasă, reflectând energia jucăușă a personajului. De asemenea, frazarea a fost bine conturată, cu dinamici variate și stil. Aplauze binemeritate au răspuns interpretării lui Mihai Urzicana, la debutul său provocator, captivant prin arta interpretării.

Mihai Urzicana - Duce de Mantova (debut) și Carlos Almaguer - Rigoletto

Pe aceeași scenă, Andrei Fermeșanu revine cu personajul Ducelui de Mantova, după o pauză de șapte ani, oferind o variantă nobilă a personajului. Cu o pregătire impecabilă și un timbru distinct, de factura tenore di grazia, artistul reușește să redea autenticitatea Ducelui verdian. Frazarea și dialogul ludic cu colegii de scenă anticipează șarmul și dinamica interpretării sale. Aria „Questa o quella" deschide spectacolul cu energie și eleganță, evidențiind natura seducătoare și subtilă a Ducelui. Sigur pe linia melodică, Andrei Fermeșanu păstrează un echilibru între agilitate și dezinvoltură, construind o prezență scenică versatilă și flexibilă, într-o abordare îndrăzneață ce poate ,,rivaliza” oricând cu predecesorii săi.

Momentul decisiv al cuceririi publicului rămâne să fie evaluat de iubitorii de operă, care au răsplătit prestația sa cu aplauze calde atât pentru ,,La donna è mobile”, cât și pentru duetul exaltat cu Gilda. În schimb, „Possente amor mi chiama" aduce în prim-plan forța și intensitatea pasajului muzical, evidențiind expresivitatea interpretativă. Finalul apoteotic, acuta susținută, amplificat de orchestra vibrantă, transformă reprezentația într-o experiență de neuitat, consolidând măiestria artistică a întregii producții.

Noemi Onucu este parteneră de scenă tenorului și impresionează prin maturitatea interpretării sale, în ciuda vârstei fragede. Debutul său în rolul Gilda marchează cel mai tânăr interpret debutant pe scena lirică ieșeană, dar nu poate fi considerat prematur, deoarece reușește să îmbine cu naturalețe expresivitatea și forța dramatică pe care acest rol le cere. Vocea sa, plină de rafinament, o îndreaptă spre abordări demne de marile scene lirice, iar în duete, strălucirea personajului se evidențiază prin tehnică vocală. În actul II, se poate observa o ușoară timiditate, care însă devine un avantaj în evidențierea sensibilității și profunzimii emoționale ale Gildei. Controlul impecabil asupra pasajelor dificile și claritatea sunetului în acutele solicitante ale lui Verdi conturează cu finețe personalitatea personajului.

Noemi Onucu - Gilda (debut) și Carlos Almaguer - Rigoletto

În rochia sa delicată, Noemi Onucu, ca interpret pare să simbolizeze începutul libertății Gildei, iar aportul său este marcat de angajamentul profund față de acest rol, ,,Caro nome” sincronizat speranței, dar și ,,Tutte le feste al tempio” concordant deziluziei, atrăgând aplauze puternice în spectacol. Performanța sa relevă responsabilitatea artistică a unei voci promițătoare, caracterizată prin strălucire, agilitate și un ambitus generos, reflectând un viitor remarcabil în universul liric, dar punctează și expectanța revenirii în rol spre descoperirea altor valențe ale Gildei, pe care tânara artistă pare să nu le dezvăluie decât progresiv. Aceeași intuiție, îi oferă în ultimul act, în ,,La tempesta è vicina”, alături de Teodor Busnea (Sparafucile) și Florentina Onică (Maddalena), un moment de scenă intens, interiorizat, subliniind drama profundă a Gildei. Furtuna vocilor, susținută de orchestră, completează acest act artistic deosebit în spectacolul din 3 mai.

Puterea baghetei dirijorale și excelența corală

În ultimele reprezentații ale titlurilor verdiene, bagheta dirijorală a lui David Crescenzi s-a concentrat pe armonizarea liniei melodice, punând în valoare vocile lirice și explorând subtilitățile lor sonore la maximum. Comunicarea dintre fosă și acțiunea de pe scenă devine tot mai fluidă și captivantă, contrar scepticismului celor care consideră această abordare dificilă, mai ales în contextul unui repertoriu extins, cu multiple reprezentații și distribuții variate. Totuși, un David al baghetei reușește să echilibreze energia muzicii verdiene cu libertatea expresiei interpretative.

Privirea se îndreaptă deopotrivă către ansamblul coral, în frunte cu falanga bărbătească dirijată de Manuel Giugula, un element definitoriu al celor două reprezentații. Orchestra, condusă cu intensitate sub impulsul coardelor și timpanilor furtunoși, adaptează ritmul și expresia în funcție de vocile solistice, creând momente de neuitat. Corul bărbătesc devine un reper pentru soliștii care urcă pe scenă, stimulându-i să atingă niveluri interpretative remarcabile. ,,Questa o quella” își amplifică energia până la apogeu, răspândindu-se în eter pentru a sublinia misterul conspirației împotriva lui Rigoletto, corul susține tracasat cauza lui Monterone și concluzionează desfășurarea și aportul imens în ritmicitatea precisă din „Zitti, zitti, moviamo a vendetta".

Dmytro Melnyk oferă o interpretare impunătoare în rolul lui Monterone, aducând o forță judicioasă momentului său. Se detașează cu autoritate din masa corală, accentuând dramatismul scenei în care își rostește blestemul asupra Ducelui de Mantova. Bagheta rupe peste amenințările corului care se prăvălesc precum norii de furtună peste sala teatrului liric. Replica sa cade ca un fulger, „Sì, Monteron... la voce mia qual tuono vi scuoterà dovunque”, capătă o intensitate cutremurătoare, amplificând tema destinului și răzbunării. Spectacolul se desfășoară sub imperiul dăruirii totale, iar interpretarea baritonului setează înalte așteptări pentru public. Artistul își valorifică tessitura vocală, oferind o calitate sonoră robustă și expresivitate dramatică marcantă. Blestemul său este convingător, cu o intensitate care definește întreaga scenă. Vocea sa, rezonantă și autoritară, domină ansamblul orchestral, creând un moment de forță dramatică incontestabilă. Interpretarea sa oferă metafora unui dragon ce scuipă flăcări, parcă mistuind atmosfera spectacolului. Gesturile sale, simple și minimaliste, accentuează expresivitatea rolului, prefigurând un artist profund ancorat în talentul său excepțional, ce își susține fiecare moment scenic cu o naturalețe impresionantă. Ce este particular la Monterone în interpretarea lui Dmytro Melnyk, dincolo de tonul său atât de negru precum adâncul pământului, este întocmai acea agilitate care cântă durerea personajului, în fața nedreptății suferite.

În acest ansamblu interpretativ bine conturat, Ștefan Linu își face debutul în rolul Contelui Ceprano, evidențiindu-se prin prezența sa impozantă și aristocratică. Deși este un rol secundar, expresivitatea indignării pe care o transmite în momentele scenice subliniază clar potențialul său vocal de bas și direcția promițătoare pe care o poate urma pe scena lirică. Alături de el, Contesa de Ceprano, interpretată cu finețe și subtilitate de Angelica Solomon, completează dinamica acțiunii. Florin Roman, în rolul Ușierului, și Silviu Stratulat, în rolul Pajului, oferă contribuții remarcabile, consolidând fluiditatea și eleganța spectacolului.

Unul dintre momentele de maximă intensitate din spectacolul Rigoletto este "La tempesta è vicina", interpretat senzațional în cele două reprezentații ale producției. În prima seară, Teodor Busnea, Florentina Onica și Antonia Cucerenco au dat viață acestui moment dramatic, iar în cea de-a doua seară, Noemi Onucu s-a alăturat unei interpretări memorabile.

Teodor Busnea își onorează locul în galeria de bași a Operei ieșene, întrupând rolul Sparafucile cu o prezență fermecătoare și o notă de amenințare perfect conturată. Replicile sale scurte și tăioase amplifică senzația de pericol iminent, iar arcușul profund al contrabasului pare să îi urmeze până și umbra în momentul ieșirii de pe scenă, în timbrul sumbru, cu ultima silabă distorsionată în reflexe reci, Spa-Ra-fu-cil. În trio-ul final, vocea sa cutremură scena, captând atenția publicului prin intensitatea și greutatea sa artistică.

Florentina Onică își asumă rolul Maddalenei cu experiență și plăcere interpretativă, aducând o nuanță distinctă acestui personaj enigmatic. Prezența artistei este puternică și expresivă, iar timbrul său bogat și armonios adaugă complexitate actului interpretativ. Carisma sa subtilă se împletește cu finețea expresiei teatrale, oferind o interpretare rafinată. Demonstrează un control impecabil în ,,La tempesta è vicina”, iar întreaga scenă, construită pe fundalul vocii de soprană, dezvăluie în profunzime psihologia crimei, un element ascuns și meticulos construit în interpretarea mezzosopranei, care își maschează intențiile sub seducție și frumusețe.

Prin această interpretare colectivă de înaltă calitate, scena lirică ieșeană își reafirmă statutul de reper cultural, nu doar pentru economia artistică locală, ci și pentru comunitatea extinsă a artei lirice, devenind un punct de referință valoros pentru toți cei implicați în susținerea și promovarea înaltei culturi. Baletul Operei Națională Română Iași întreține efervescența spectacolelor. Reprezentația din 3 mai 2025 a fost preluată de TVR Iași și va fi difuzată la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Afiș spectacol , mai 2025

Sursă fortografii: Facebook/Opera Iași

Credit fotografii: Luca Iuriciuc