top of page

Acolo unde există blestem, acolo există eternă iubire - premiera `Romeo și Julieta` la Opera Iași

Panerul toamnei îmbogățite de căldura unui soare urmărit de lună, în datele de 29 și 30 octombrie 2022, aduce în lumina rampei Operei din Iași premiera spectacolului balet ”Romeo și Julieta”, de Serghei Prokofiev. Astfel, publicul meloman contemporan ieșean asistă la completarea unui repertoriu liric demn de scenele de anvergură, teatrul ”Vasile Alecsandri” devenind din nou neîncăpător în cele două seri ale reprezentației. Geniul prokofievian este recreat de compania de balet ieșeană respectând cu fidelitate ,,metaforele dansante”, care i-au adus notorietate compozitorului rus, unitatea scenică și dispunerea tablourilor dramatice pregnante prin dansul celor doi protagoniști: Romeo și Julieta.

Scena balconului, Romeo și Julieta - Cristian Preda și Viviana Olaru


Echipa de creație a spectacolului este alcătuită din coordonatorul compartimentului de balet, Cristina Todi, care iscălește regia și coregrafia, completată de profesorul Nic Ularu, scenograf și lighting designer. Asistă la desâvârșirea spectacolului, Roua Spătărescu - asistent coregrafie, Maria Eșanu - asistent scenografie, Lucian Țurcanu - asistent lighting design, Dorina Cotorobai - regizor tehnic. Pregătirea muzicală este asigurată de Răzvan Boda, Orchestra ONRI este condusă de dirijorul Svetlana Popov, invitată de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”, din Chișinău.

Scenă mică, scenă tributară unei viziuni spectaculare, marca Nic Ularu


Cu siguranță nu putem spune că această clasică relatare a iubirii nu a fost inspirată de capodopera lui William Shakespeare. Multe piese de teatru au abordat povestea nemuritoare a tinerilor îndrăgostiți și practic timpul a implorat ca această poveste să fie abordată și de scena lirică. Libretul baletului în trei acte al lui Prokofiev este semnat de compozitor, Leonid Lavrovski și Serghei Radlov. Prima audiție are loc în Cehoslovacia, la Brno, pentru ca, în Rusia natală, pregătirea spectacolului la Teatrul Mic (Teatrul Mariinski), din Sankt Petresburg, pe atunci Leningrad să fie refuzată de balerini care ar fi găsit muzica lui Prokofiev imposibil de dansat. Dar totul este permis în dragoste și în război. Și în artă. Teatrul de Balet Balșoi a preluat misiunea unei prime și intense povești de iubire dansante, dar muzica din `Romeo și Julieta` este mai mult decât atât. Este povestea feudală a rivalității dintre două familii puternice și o avertizare despre cât de departe se poate ajunge când ai oameni mândri și avizi de atenție alături. Primul lucru pe care trebuie să ni-l aducem aminte este universul și situația complexă în care cuplul nostru tânăr se regăsea. Toată Verona a fost șocată de conflictul dintre Casa Capulet și Casa Montague.Erau puternici, erau influenți, dar nu se suportau și probabil în aceasta consta similaritatea dintre celor două familii, similaritate speculată și de viziunea regizorală ieșeană, prin sincroane și imagini în oglindă.


Afiș premieră 29/30 octombrie 2022, ONRI


Varianta ONRI redă conflictele prezentate ca un produs al vremurilor sale și respectă specificul renascentist. Astăzi, ar fi mult mai ușor să iei partea părinților sau a familiei în numele dragostei, dar altfel stăteau lucrurile în Verona secolului 14. Sau cine știe? Iată prima promisiune respectată a Cristinei Todi, care se autodeclară o romantică, o conservatoare. Baletul `Romeo și Julieta` este povestea eternei iubiri. Scenografia urmează literalmente piesa de teatru și propunerea regiei de a monta din perspectiva călugărului Lorenzo devine necesară aportului considerabil adus de Nic Ularu : „Ar fi ieșit mai bine dacă efectivul de echipamente ar fi fost mai mare. Aș fi vrut să fac video mapping pe partea aceasta (coloanele statuare de pe părțile laterale, stânga - dreapta scenă - n.red.) și să integrez dispozitive în lojele artiștilor și partea centrală. Elementul de surpriză este că scena aceasta fiind împărțită cu teatrul, ai doar o săptămână în care trebuie să faci tot. Și baletul, și orchestra, și lumină, video mappingul, într-un spațiu extrem de mic pentru un spectacol de anvergura asta, dar am încercat să fac tot ce a fost posibil, să iasă. Cred că ne-am descurcat onorabil. Sigur că mi-ar fi trebuit încă o săptămână. În America, de exemplu, numai lumina pentru un astfel de spectacol se face în patru zile pline, în care ai scenă.” mărturisește autocritic profesorul. Implicarea imaginilor care cuprind arhitectura caselor veroneze, descrierea criptei pe cortinele neutre implică privitorul unei atmosfere teatrale. „S-ar putea să mai vin să fac regie de operă. Să sperăm că se aliniază stelele și pot să vin să fac acest lucru pe care mi-l doresc de foarte mult timp”, completează scenograful de origine română scrutând lumina până în cele mai adânci cotloane ale scenei, regăsind sursă de inspirație în înțeleptul teatru ieșean.

Totul a început cu balul mascat de la luxosul palat al familiei Capulet, Tybalt Capulet un temperamental nobil al unei case venețiene intervine în fiorul dragostei înfiripate intre verișoara sa, Julieta și rivalul Romeo, reprezentant al Casei Montague. Excepțională înlocuirea preotului Lorenzo, omniprezent la desfășurarea acțiunii, cu Tybalt, în actul I, care rupe firescul și așteptările curate ale publicului captivat de atmosfera balului dansant din casa Capulet. Tybalt este primul martor al smintelii dragostei Julietei întoarsă către Romeo, la seara dansantă, când aceștia doi fac cunoștință.

Probabil, de aceea oamenii spun că vor și ei în viața lor o poveste ca a lui Romeo și a Julietei. Cu toate acestea intriga devine întunecată, însă în momentul întâlnirii celor doi, iubirea este atât de copleșitoare încât ei uită că fac parte din tabere total opuse. După ce se întâlnesc în balconul Julietei, tânărul cuplu decide să se căsătorească. Printre decorurile de arhitectură proiectate, finalul actului I regăsește în scena balconului imaginea mândrii lune și a clarului senin nocturn. Dincolo de necesitatea adăugării unui titlu notoriu la un repertoriu, dragostea pentru balet sau muzica lirică, scena balconului transcede orice limită a imaginarului și fictivului dramaturgic. Sinceritatea dansului transformă ficțiunea în tangibil. Prima cădere a cortinei poate să încheie spectacolul, mai ales când mica spectatoare din scaunul alăturat privește cu ochi mari dansul îndrăgostiților și exprimă cu un oftat lung: ,,Eu nu-mi doresc ca ei să moară!”. Răspunsul viitoarei balerine convinge că spectacolul este un succes.

Povestea continuă. Îndrăgostiții cer ajutorul lui Friar Lorenzo și dădacei Gertrude în conturarea planului lor. Doica și călugărul, personajele cheie încep să creadă că uniunea lor maritală va pune capăt mult controversatei uri dintre familiile lor. Dar, în exteriorul rezidenței Capulet se desfășoară un conflict între reprezentații familiei și anturajul lui Romeo, condus de Benvolio și Mercutio.


După 25 de ani, cuplul Romeo și Julieta readus la viață de balerinii Viviana Olaru și Cristian Preda, pe scena teatrului liric ieșean


Romeo și Julieta - Cristian Preda și Viviana Olaru


Publicul ieșean își cunoaște artiștii balerini, iar un mare avantaj îl reprezintă devotamentul pe care aceștia îl întorc publicului său fidel. Prima seară a reprezentației trece pe afiș numele adoratei Viviana Olaru și al prea îndrăgitului Cristian Preda, iar în cea de-a doua reprezentație să-i regăsim în cuplu de scenă pe mult apreciatul Ștefan Popa și îndrăgita Saki Kagawa. Așteptările au fost excedate, pauzele de spectacol relevând dorințele fanilor dedicați de a se surprinde în fotografii la final cu artiștii favoriți. Fouettés et pirouettes, nelipsite din mișcările cu care cei patru soliști ne-au răsfățat, spectacol de spectacol.


Romeo și Julieta - Ștefan Popa și Saki Kagawa


Tehnica stăpânită cu mare măiestrie este dublată de expresivitatea interpretării, iar în sensul expresivității descoperim noi valențe artistice ale protagoniștilor spectacolului. Astfel, negreșită este distribuirea lui Răzvan Vieriu în rolul Tybalt, un real talent în arta dansului. Balerinul dansează în oglindă cu rivalul său provocator Mercutio, interpretat magistral de Mălin Gălan. Ilia Pieshyn ajustează personajului Benvolio structura mândră și incontestabilă a spiritului feudal. Tinerii artiști conturează semnificativ personalitățile propriilor personaje. Ovațiile oferite celor trei interpreți sunt justificate și îndelungi. Nu ar fi de mirare, dacă într-un exercițiu de imaginație cei trei sunt confundați cu caracterele lor de pe scenă. Aceleași atitudini, aceleași mișcări sub masca orgoliilor nesatisfăcute, provocările statutului social, setea vindicativă surprind credința că în nicio epocă, în niciun timp trecut sau prezent valorile nu sunt răsturnate, ci abordate la fel, cu intensitate diferită. Un Romeo eroic stinge intriga în spirit beligerant, iar lui Paris i se atribuie entitate de conducător. Dumitru Buzincu și Andrei Damaschin impersonează superb pretendentul la mâna Julietei. Nu surprinzătoare este distribuirea lui Bogdan Tuluc, în rolul Papa Lorenzo, care intervine episodic în desfășurarea acțiunii. Roua Spătărescu nu dezice comicul de personaj și de situație, interpretând rolul Doicii. Solist grațios al Baletului ieșean este Manuela Giuverdea. Floarea, primăvara sau zâna din alte reprezentații, balerina devine monumentală în Lady Capulet. Aplauzele furtunoase s-au îndreptat către Monica Ailiesei și Maria Lozanova - Buzincu, care au impersonat Rosaline în cele două seri de spectacol. Contele Capulet este Ovidiu Ciobotariu, familia Montague este redată de Iuliana Cărăuță și Alexandru Sebeși.


Credit photo: Luca Iuriciuc

Sursa: FB/operaiasi


Comments


bottom of page